Greta Thunberg a scăpat de procesul de la Londra. Ce le-a spus judecătorul procurorilor

Data publicării:
greta thunberg în fața tribunalului westminster alături de colegii ei
Procesul de la Londra, în care Greta Thunberg și alți patru activiști de mediu erau acuzați de încălcarea ordinii publice, s-a încheiat. Sursa foto: Profimedia Images

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost achitată vineri în procesul de la Londra unde era acuzată de încălcarea Legii de ordine publică, după un protest de anul trecut. Judecătorul i-a achitat și pe ceilalți activiști de mediu acuzați de polițiști de aceeași infracțiune, transmite Reuters.

Thunberg, care a devenit o figură proeminentă pentru activismul de mediu în întreaga lume, după ce a organizat săptămânal proteste în fața parlamentului suedez în 2018, a fost achitată la Curtea de Magistrați din Westminster de acuzația în temeiul Legii pentru ordinea publică.

Thunberg a fost una dintre zecile de persoane arestate în octombrie în fața unui hotel din Londra, unde conferința Energy Intelligence Forum găzduia lideri din industria petrolului și gazelor.

Ea și alți patru activiști, cu vârste cuprinse între 19 și 59 de ani, au fost acuzați că nu au respectat un ordin al poliției de a muta protestul lor într-o zonă desemnată din apropierea conferinței.

Însă judecătorul John Law a decis că acea condiție impusă protestului este ilegală, deoarece poliția ar fi putut impune restricții mai mici și pentru că, condițiile nu erau clare.

„Probele urmăririi penale sunt insuficiente pentru ca orice instanță rezonabilă să condamne în mod corespunzător și îmi exercit libertatea de a-i achita pe toți cei cinci inculpați”, a spus Law, în aplauze și urale care au răsunat de la o galerie publică plină.

Adresându-se celor cinci inculpați, el a adăugat: „Toți sunteți găsiți nevinovați de această infracțiune”.

Thunberg și cei patru colegi cu care a protestat s-au îmbrățișat înainte de a părăsi instanța.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...