Hodorkovski cere Occidentului să nu recunoască alegerile din Rusia: Când şefii de stat îi strâng mâna lui Putin îl legitimează

Data publicării:
Mikhail Khodorkovsky speaks during a protest in berlin
Mihail Hodorkovski cere Occidentului să nu legitimeze alegerile din Rusia. Foto: Profimedia

Fostul oligarh şi opozant al Kremlinului în exil Mihail Hodorkovski le cere guvernelor din Occident să nu recunoască victoria electorală a lui Vladimir Putin. spunând că opoziţia este unită împotriva preşedintelui rus.

„Este vorba, de-acum, despre recunoaşterea publică a legitimităţii lui Vladimir Putin”, a declarat Mihail Horoskovki luni, în fața jurnaliştilor la Berlin, potrivit AFP, preluată de News.ro.

„Aşteprăm mult de la societatea occidentală, căreia îi cerem să se întoarcă spre guverne pentru a le cere să nu recunoască legitimitatea lui Putin”, a declarat el la un eveniment organizat de centrul de reflecţie Center for Liberal Modernity

„Atunci când şefii de stat şi de guverne occidentali îi strâng mâna lui Putin este vorba despre o legitimare foarte puternică a domnului Putin în ţara sa”, a adăugat el.

Un fost magnat al petrolului, Mihail Hodorkovski a ispăşit zece ani de detenţie după ce i s-a opus lui Vladimir Putin, la începutul anilor 2000.

După ce a fost graţiat şi eliberat de Putin, el a fugit la Londra, de unde finanţează platforme de opoziţie.

Mihail Hodorkovski s-a întâlnit duminică, în timpul alegerilor prezidenţiale din Rusia, cu văduva opozantului Aleksei Navalnîi, mort în închisoare în februarie, în faţa sediului Ambasadei Rusiei la Berlin, unde Iulia Navalnaia a votat.

Potrivit lui Hodorkovski, diverse curente de opoziţie sunt de acord asupra „problemelor esenţiale”.

„Noi nu-l mai vrem pe Putin la putere şi vrem să clarificăm lucrurlei prin alegeri cinstite şi transparente”, subliniază el.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita