Suma uriașă pentru care a fost vândută o monedă britanică rară, din 1936. În lume există, în total, șase astfel de exemplare

Data actualizării: Data publicării:
monedă rară
FOTO: The Royal Mint

O monedă rară cu regele britanic Edward VIII, care a abdicat pentru a se căsători cu Wallis Simpson, o americancă divorțată, a fost vândută pentru suma record de 1 milion de lire sterline. Royal Mint, care face toate monedele pentru Regatul Unit, a transmis că moneda cu semnificație istorică i-a fost vândută unui colecționar privat.

Suveranul Edward VIII, așa cum este cunoscută moneda, este una dintre cele mai râvnite din lume și a fost un produs test atunci când regele când a urcat pe tron, ​​în ianuarie 1936, potrivit CNN.

Monedele nu au intrat niciodată în circulație, pentru că regele a abdicat în același an pentru a se căsători cu Wallis Simpson.
Ca rege și șef al Bisericii Angliei, monarhului i s-a interzis să se căsătorească cu o persoană divorțată.

În discursul său de abdicare, el a spus că a ajuns la concluzia că i-ar fi imposibil să își îndeplinească îndatoririle așa cum și-ar dori fără sprijinul femeii iubite.

Doar șase monede au fost făcute pentru setul de test, a spus Royal Mint și doar două se află în colecții private. Restul de patru sunt în muzee.

Această monedă a fost deținută anterior de un colecționar din Statele Unite, care a cumpărat-o cu 516.000 de lire sterline la o licitație din 2014.

Prețul de vânzare de 1 milion de lire sterline face ca aceasta să fie cea mai scumpă monedă britanică vândută vreodată.

Suveranul Edward VIII este una dintre cele mai rare monede din lume, așa că nu este de mirare că a stabilit un nou record pentru monedele britanice", a declarat Rebecca Morgan, șefa serviciilor de colecție de la The Royal Mint.

Am fost încântați să putem localiza o monedă atât de specială pentru clientul nostru și să o readucem în Marea Britanie”, a mai spus Rebecca Morgan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oprah Winfrey, internată de urgență. Care este starea celebrei prezentatoare TV
Digi FM
Cât plătește Nicușor Dan chirie pentru apartamentul din București: „Avem o cameră și două dormitoare la...
Pro FM
Dakota Johnson și Chris Martin, relație cu despărțiri și împăcări. Ce s-a aflat despre actriță și solistul de...
Film Now
Robert De Niro, îndrăgostit lulea de iubita lui cu 35 de ani mai tânără. Actorul nu s-a oprit din zâmbit în...
Adevarul
Rezultate alegeri locale 2024. Suceava: Tânărul care l-a învins pe Gheorghe Flutur. S-a înscris în PSD din...
Newsweek
Ce pensie primești la recalculare dacă ai muncit pe salariu mediu timp de 35 sau 45 de ani?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Motivul real pentru care Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare conacul din Los Angeles...
UTV
(VIDEO) Manelistul Babasha a cantat la concertul Coldplay de pe Arena Nationala. Publicul a huiduit