Herbert Kickl, liderul extremei drepte din Austria, este anchetat pentru corupţie

Data actualizării: Data publicării:
Herbert Kickl sustine o cuvantare in prlamentul austriac
Parchetul de la Viena a declanşat o anchetă împotriva liderului extremei drepte austriece Herbert Kickl. Foto: Profimedia

Parchetul de la Viena a anunţat luni declanşarea unei anchete pentru corupţie împotriva liderului extremei drepte austriece Herbert Kickl, cu câteva luni înainte de alegerile legislative în care partidul său este dat în drept favorit în intenţiile de vot, informează AFP şi Reuters.

Aceste investigaţii se referă la mai mulţi responsabili ai Partidului Austriac al Libertăţii (FPO), pentru fapte ce datează de la participarea lor la putere în perioada 2017-2019, în coaliţie cu conservatorii.

Kickl, suspectat de abuz de influenţă, este acuzat că, în calitate de ministru de interne, a comandat inserţii publicitare unui important grup de presă, „pe cheltuiala Republicii Austria”.

În schimb, media în chestiune s-au angajat la o acoperire „favorabilă partidului”, potrivit comunicatului Parchetului Anticorupţie (WKStA).

La cârmă se afla fostul vicecancelar Heinz-Christian Strache, pe atunci şeful FPO, afirmă procurorii, potrivit surselor citate de Agerpres.

Acesta a trebuit să se retragă de la putere în 2019, după difuzarea unui video filmat cu camera ascunsă pe insula spaniolă Ibiza, în care se putea vedea cum el propunea pieţe publice în schimbul unor finanţări oculte.

Lovită puternic de acest scandal, extrema dreaptă a urcat din nou panta în 2021, sub conducerea radicalului Herbert Kickl.

Mişcarea de extremă dreapta este dată în fruntea intenţiilor de vot în alegerile legislative prevăzute pentru sfârşitul lui septembrie, cu aproape 30% dintre voturi. El îi devansează la mare distanţă pe conservatori - în prezent la guvernare alături de Verzi - precum şi pe social-democraţi.

FPO a denunţat o manevră pentru a-i provoca probleme, afirmând că aşteaptă „cu seninătate” concluziile anchetei şi că este „convins 100% că aceasta va fi clasată”.

Austria, o ţară alpină cu 9 milioane de locuitori, este zguduită de numeroase afaceri de corupţie ce decurg din „Ibizagate”.

Fostul cancelar Sebastian Kurz a fost obligat să se retragă de la putere în octombrie 2021 din cauza unor acuzaţii similare, de deturnare de fonduri publice pentru a-şi asigura o acoperire elogioasă în tabloide. Ancheta este încă în curs.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...