PSD şi PNL se acuză reciproc pentru surparea străzii din Slănic Prahova

Data actualizării: Data publicării:
strada surpata in slanic prahova
Surparea străzii 23 August din oraşul prahovean Slănic este motiv de dispută între PSD şi PNL Prahova. Foto: phonline.ro

Surparea străzii 23 August din oraşul prahovean Slănic este motiv de dispută între PSD şi PNL Prahova, la cel mai înalt nivel. Situaţia, în urma căreia peste 43 de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, unii mutându-se la rude, alţii fiind cazaţi la pensiune, este speculată electoral la cel mai înalt nivel, în politica prahoveană. Politicienii se acuză folosind sintagme precum„ incompetenţă”; „lipsă de decenţă”, „rea voinţă”, neimplicare”, „goană după bani şi voturi”. Principalele personaje ale luptei politice sunt candidaţii celor două formaţiuni pentru preşedinţia Consiliului Judeţean: Iulian Dumitrescu (PNL), acuzat de corupţie şi suspendat din funcţie prin decizie a DNA şi Virgiliu Nanu (PSD), fost prefect, acuzat că ştia de situaţia de la Slănic şi nu a făcut nimic pentru localnici.

Scandalul dintre PSD şi PNL a început la scurt timp după ce săptămâna trecută, joi, carosabilul străzii 23 August din oraşul Slănic  s-a prăbuşit la o diferenţă de nivel de doi metri, a doua zi tasarea continuând. 42 de oameni au fost evacuaţi din apartamentele lor situate în două blocuri, la câteva sute de metri de locul prăbuşirii. În pereţii deja crăpaţi ai unei grădiniţe fisurile s-au accentuat. Situaţia nu a fost una cu care să pună în pericol copiii, pentru că a fost săptămâna verde, urmată de vacanţă, potrivit News.ro. 

A doua zi de la momentul producerii surpării, PNL Prahova populariza punctul de vedere al candidatului liberal pentru Primăria Slănic, Cristian Buzea

Conform acestuia, primarul PSD Daneluş Costea, care conduce oraşul de patru mandate, dar şi şeful de partid al edilului, Virgiliu Nanu, sunt vinovaţi de prăbuşirea străzii. 

„În aceste zile, primarul oraşului Slănic este mai preocupat de campania electorală decât de faptul că localitatea se scufundă la propriu din cauza relei voinţe de care a dat dovadă. Mass media prezintă situaţia ca şi când această problemă a surpărilor ar fi apărut peste noapte. De peste un deceniu sunt probleme mari în zonă, lucrurile înrăutăţindu-se considerabil în ultimul an. La fiecare interpelare din partea cetăţenilor, primarul Costea Daneluş n-a făcut altceva decât să ridice din umeri, refuzând să facă vreun studiu geologic sau să contribuie la consolidarea anumitor zone cu probleme, deşi era obligat legal. Ba chiar în mai multe situaţii acesta a refuzat să-i ajute pe oamenii care erau victimele alunecărilor de teren. Dacă ar avea un dram de decenţă – el sau organizaţia judeţeană a PSD –, Costea Daneluş ar trebui să nu  mai vină încă o dată să ceară votul cetăţenilor şi eventual să răspundă legal petnru că nu a luat nicio măsură pentru a preveni actuala situaţie. Doar o minune dumnezeiască a făcut să nu asistăm la victime omeneşti”, declara, vineri, candidatul PNL pentru Primărie Slănic, Cristian Buzea, citat în comunicatul partidului. 

Candidatul îl acuză şi pe liderul PSD Prahova, fostul prefect Virgiliu Nanu. 

„În noiembrie anul trecut, când surpările de teren au afectat casele a câteva zeci de locuitori din Slănic, Virgil Nanu a convocat Comitetul pentru situaţii de urgenţă şi a promis că se vor face studii privind starea terenului de la Slănic. Singurul efect a fost că oamenii nu au fost nici măcar lăsaţi să intervină cu utilaje pentru a-şi consolida casele afectate de tasările de teren”, adăuga Buzea.

PSD Prahova - Responsabil pentru această situaţie tragică este Iulian Dumitrescu, cel care, din rea-voinţă, neimplicare şi goană după bani şi voturi, a încuviinţat execuţia acestei lucrări în regim de urgenţă, fără documentaţiile obligatorii

Replica PSD Prahova a venit marţi dimineaţă când, printr-un comunicat al organizaţiei Prahova, social-democraţii au acuzat că „gruparea mafiotă a lui Iulian Dumitrescu”, preşedinte suspendat al Consiliului Prahova, pe motive de acuzaţii de corupţie, este „direct responsabilă pentru tragedia de la Slănic”

PSD Prahova susţine că „în urma deplasării în teren, împreună cu specialişti în domeniu”, preşedintele filialei judeţene a PSD Virgiliu Nanu „a constatat existenţa unui certificat de urbanism emis de către Consiliul Judeţean Prahova în luna februarie 2021, prin care s-a solicitat un studiu geotehnic aprofundat”, adăugând că în luna februarie 2023, a fost eliberată, în regim de urgenţă, autorizaţia de construire pentru înfiinţarea unei reţele de distribuţie gaze naturale în judeţul Prahova, care includea mai multe comune şi oraşul Slănic. 

„Din analiza făcută, se constată că la elaborarea documentelor nu s-a realizat niciun studiu geotehnic, conform prevederilor legale. De altfel, unul dintre specialiştii prezenţi alături de preşedintele PSD Prahova a fost şi directorul Salinei Slănic, Florin Chipeşiu, care a precizat că o cauză a surpării terenului o reprezintă lucrările la branşamentele de gaze efectuate anul trecut de Consiliul Judeţean Prahova.(...) Astfel, aducem la cunoştinţa publicului, prin prezenta, că responsabil pentru această situaţie tragică este Iulian Dumitrescu, cel care, din rea-voinţă, neimplicare şi goană după bani şi voturi, a încuviinţat execuţia acestei lucrări în regim de urgenţă, fără documentaţiile obligatorii, fără studii geotehnice şi neţinând cont de specificul natural al zonei”, susţine PSD, prezentând mai multe documente legate de eliberarea avizelor pentru reţeaua de gaze de la Slănic. 

PSD susţine de asemenea că „preşedintele PSD Prahova a intrat în posesia unor documente prin care, în mai multe rânduri, Primăria Oraşului Slănic a atenţionat în disperare de cauză Consiliul Judeţean Prahova asupra modului în care firma contractată de Consiliul Judeţean Prahova efectuează lucrările” „Una din principalele zone unde se atrăgea atenţia Consiliului Judeţean şi, în mod direct, preşedintelui Iulian Dumitrescu, era strada 23 August, aceasta fiind strada unde acum a apărut un crater. Şi firma contractantă a introducerii reţelei de gaze, SC AVI PROD GRUP SRL, adusă de Iulian Dumitrescu şi plătită gras din banii prahovenilor cu 147 de milioane de lei fără TVA, a fost înştiinţată de problemele apărute după introducerea conductelor (încă neracordate la sistemul naţional de distribuţie a gazelor naturale).(...)  Îi solicităm, de asemenea, lui Iulian Dumitrescu şi interpuşilor săi de la conducerea Consiliului Judeţean Prahova să lase la o parte alocările financiare pe criterii politice – pe care le pregăteşte chiar şi în şedinţa de astăzi a Consiliului Judeţean Prahova – şi să intervină acolo unde prahovenii au nevoie, indiferent de culoarea politică a primarului”, transmite PSD.

Iulian Dumitrescu: Primarul PSD din localitate şi prefectul PSD de Prahova au întreaga responsabilitate pentru gestionarea situaţiei create de dezastrul natural de la Slănic.PeSeDiştii stau cu mâinile în sân şi aşteptă să se prăbuşească toate lucrurile în jurul lor.

Iulian Dumitrescu a reacţionat pe Facebook la acuzaţiile care i se aduc şi pe care la cataloghează drept „absurde” şi spune că PSD-iştii vor să împiedice finalizarea alimentării cu gaze a zonei.

„Clanul Cosma, care vrea să se întoarcă la conducerea Prahovei, încearcă să acrediteze ideea absurdă că surpările de teren din Slănic sunt rezultatul lucrărilor la extinderea reţelei de gaze naturale pe Valea Slănicului.(...) Faptul că nu există nicio legătură între lucrări şi surpări este evident din aceea că, la Slănic, au loc surpări de teren de mai bine de 10 ani. Mai mult, oricine înţelege că, săpând la 70 de cm, nu poţi produci o surpare a pământului la adâncime de 10 m. Trebuie să spun încă un lucru: în decembrie 2023, PeSeDistul Virgiliu Nanu, în calitate de preşedinte al Comitetului pentru situaţii de urgenţă din Prahova, pe când era prefect, s-a angajat să facă un raport de expertiză cu surpările din Slănic, document care nu a fost elaborat nici până acum. În ianuarie 2024, tot ca prefect, i-a minţit pe oamenii din Slănic că sunt în siguranţă”, scrie Dumitrescu pe reţeaua de socializare.

Şeful suspendat al CJ Prahova susţine că „primarul PSD din localitate şi prefectul PSD de Prahova au întreaga responsabilitate pentru gestionarea situaţiei create de dezastrul natural de la Slănic”. 

„În loc să identifice cauza reală a surpărilor, să ia imediat măsuri de punere în siguranţă a vieţii oamenilor, caselor, instituţiilor, reţelelor de utilităţi, PeSeDiştii stau cu mâinile în sân şi aşteptă să se prăbuşească toate lucrurile în jurul lor”; adaugă preşedintele PNL Prahova.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita