Florin Piersic a fost operat și mutat la Terapie Intensivă. În ce a constat intervenția medicilor

Data actualizării: Data publicării:
florin piersic aplauda
Florin Piersic. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

În urmă cu puțin timp medicii au anunțat că Florin Piersic a fost operat. Medicii i-au înlocuit proteza de la picior, cea care a stat la baza infecției care s-a generalizat. După intervenția chirurgicală, marele actor a fost transferat la Terapie Intensivă.

Carla Tănasie, jurnalist Digi24: Florin Piersic a ieșit din operație în urmă cu puțin timp. Medicii de la spitalul „Foișor” i-au scos proteza de la genunchi, dispozitivul care a fost sursa infecției generalizate în tot organismul, după cum au spus cei de la „Foișor” într-un comunicat dat în această dimineață.

Această proteză a fost înlocuită cu una provizorie, din ciment și antibiotic, pentru a putea lupta cu această infecție.

Acum este în Terapie Intensivă, așa cum este procedura după orice operație. Florin Piersic va mai rămâne câteva zile, cel mai probabil, la spitalul „Foișor”, după care marele actor se va întoarce pentru continuarea tratamentului la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”.

El este deja în patrulea spital în care este tratat. Medicii au avut până acum două variante pentru sursa infecției, fie un stafilococ luat printr-o branulă, fie cum au spus astăzi medicii de la spitalul „Foișor”, că sursa acestei infecții este proteza respectivă, o proteză la genunchiul stâng, înlocuită în 2019.

Dispozitivul i-a mai creat probleme actorului, și a mai suportat intervenții medicale pe această temă.

El a mai fost și la Spitalul Militar din Cluj la sfârșitul lunii aprilie, de acolo a fost transferat la Institutul Inimii pentru că în continuare problema pe parte cardiologică este una destul de gravă, după care a ajuns în București la Institutul „Matei Balș”, iar astăzi a fost transferat la „Foișor”, unde i-au fost făcute mai multe investigații.

Acum așteptăm ca starea lui să se stabilizeze și să se întoarcă la „Matei Balș” unde va primi în continuare toate îngrijirile medicale de care are nevoie.

Reamintesc că Florin Piersic are 88 de ani și o stare destul de gravă, însă medicii de la Matei Balș s-au arătat în aceste zile destul de optimiști.

„În urma investigațiilor efectuate la spitalul nostru, având în vedere starea gravă a pacientului Florin Piersic, s-a constituit o echipă compusă din medici ortopezi, ATI, infectioniști și medic cardiolog și s-a decis efectuarea intervenției chirurgicale în regim de urgență. A fost extrasă proteza de genunchi, s-a practicat asanare extinsă și implantarea unei proteze tip spacer cu caracter temporar, purtătoare de antibiotic. În prezent pacientul se află în secția ATI, în stare stabilă”, au transmis reprezentanții spitalului „Foișor”.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Câți bani a câștigat Theo Rose la începutul carierei. Artista a dezvăluit și ce și-a cumpărat din prima...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...