Booker Prize 2023: Irlandezul Paul Lynch a câștigat premiul cu romanul „Prophet Song”

Data actualizării: Data publicării:
Paul Lynch acceptă trofeul după ce a fost desemnat câștigător al Premiului Booker 2023 pentru romanul Cântec de profet, în cadrul unei ceremonii de decernare a premiului în Old Billingsgate, Londra.
Este pentru prima dată când autorul irlandez Paul Lynch, în vârstă de 46 de ani, câștigă prestigiosul premiu pentru scriitori de ficțiune. Foto: Profimedia Images

Premiul Booker Prize 2023 a fost acordat pentru romanul „Prophet Song” scris de Paul Lynch. Cartea prezintă o viziune distopică a Irlandei aflate în ghearele totalitarismului, conform BBC.

Este pentru prima dată când autorul irlandez Paul Lynch, în vârstă de 46 de ani, câștigă prestigiosul premiu pentru scriitori de ficțiune.

Acțiunea are loc în Dublin și spune povestea unei familii care se confruntă cu o lume nouă și terifiantă, în care normele democratice cu care sunt obișnuiți încep să dispară.

Lynch a declarat că „Prophet Song” a fost inspirat de războiul sirian și de criza refugiaților.

Cartea este cea de-a cincea a lui Lynch și a lucrat la ea timp de patru ani. A început să o scrie chiar înainte de nașterea fiului său și, când a terminat-o, băiatul său știa să meargă pe bicicletă.

Membrul reprezentant al juriului, Esi Edugyan, a declarat că aceștia au căutat „un roman câștigător care să vorbească despre prezent, dar care să aibă și posibilitatea de a-l depăși”.

Ea a adăugat: „În aceste vremuri tulburi, am căutat un roman cu o viziune călăuzitoare - o carte care să ne reamintească faptul că suntem mai mult decât noi înșine, care să ne amintească de tot ceea ce merită salvat”.

Ceilalți nominalizați au fost:

-„The Bee Sting” de Paul Murray

-„Western Lane” de Chetna Maroo

-„This Other Eden” de Paul Harding

-„If I Survive You” de Jonathan Escoffery

-„Studiu pentru ascultare” de Sarah Bernstein

Premiul Booker este unul dintre cele mai importante premii literare din lumea anglofonă.

Câștigătorul premiului primește 50.000 de lire sterline. De asemenea, suma de 2.500 de lire sterline este acordată fiecăruia dintre cei șase autori preselecționați.

Printre autorii care au câștigat în trecut se numără Margaret Atwood, Hilary Mantel, Bernardine Evaristo și Salman Rushdie.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita