Singurul român care a fost la extravaganta petrecere din India. Cine este și cum i-a încântat pe bogații lumii

Data publicării:
valentin luca
Un român a făcut spectacol la logodna anului din Asia. FOTO: Facebook Valentin Luca

Un român a făcut spectacol la petrecerea extravagantă din Asia, pentru nunta fiului multimiliardarului Mukesh Ambani. Valentin Luca, multiplu campion al jongleriilor cu sticle și pahare, în spatele unui bar, a întreținut invitații.

Bill Gates, Ivanka Trump și Mark Zuckerberg sunt câțiva dintre cei peste o mie de oameni care au participat la petrecerea care a ținut trei zile.

Viitorul mire este fiul celui mai bogat om din Asia. 130 de zboruri au fost deviate de pe un aeroport indian pentru a face loc tuturor invitaților, iar Rihanna a primit un onorariu de peste 7 milioane de dolari pentru a cânta.

Nunta va avea loc în iulie, după logodna care a costat, conform estimărilor, peste 140 de milioane de euro.

Petrecerea organizată într-o grădină de 29 de km pătrați și cea mai mare livadă de mango din Asia a durat trei zile, de vineri până luni și a fost una extravaganta, chiar și pentru standardele nunților indiene. Mukesh Ambani, președintele companiei Fortune 500 Reliance Industries, are o valoare netă estimată la 113 miliarde de dolari și nu a făcut rabat de la nicio cheltuială pentru nunta fiului său, de la spectacolul cu drone până la decor și flori.

Fiul lui Ambani, Anant Ambani, în vârstă de 28 de ani, se va căsători cu iubita sa, Radhika Merchant, în iulie, iar festivitățile din acest weekend au fost doar un indiciu pentru ce va urma. Lista de invitați a inclus aproape 1.200 de nume. Invitații au venit cu avioanele private, însoțiți de o armată de designeri, makeup artiști și hair styiliști, care se vor asigura că apariția lor va fi una pe măsura evenimentului. Doar dress code-ul pentru petrecere a inclus 9 pagini. Meniul a inclus 500 de feluri de mâncare pentru care au fost angajați 21 de chefi.   

Mirii se cunosc din copilărie și au studiat, împreună, în Statele Unite. În vârstă de 29 de ani, mireasa provine, și ea, dintr-o familie foarte bogată, este licențiată în economie și științe politice, este dansatoare și militant pentru drepturile animalelor.  

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita